Despre ERUDIO
Grădinița Erudio și-a deschis ușile în 2013. A fost și este un proiect de familie, în care căldura și atmosfera de încredere reprezintă fundamentul.
Am creat de la zero soluție pentru copiii și părinții care își doresc ceva diferit de ceea ce poate oferi o instituție publică, fără a se îndepărta de curricula națională.
Programul Erudio include grădinița, pregătirea pentru școală, școala primară cu afterschool și tabere de vacanță.
Am gândit și am construit fiecare încăpere în parte, ținând cont de vârstele diferite pe care urmau să le găzduiască.
Într-un final, am ajuns la un feedback foarte pozitiv din partea copiilor și a părinților lor.
Principiul ERUDIO
La Erudio, noi credem în obținerea rezultatelor prin efort echilibrat. Am învățat să combinăm jocurile cu educația în așa un fel, încât copiii asimilează materialul fără să obosească și să se plictisească.
Copiii studiază obiectele prin joacă și interacțiunea cu colegii și educatorii. Rezultatul ne întrece așteptările: avem copii frumoși și deștepți, care pășesc cu încredere în viața din afara instituției noastre.
Facilitatile noastre
- Spații pentru învățat și pentru joacă
- Dormitoare
- Cantină
- Piscină
- Teren de joacă
- Bouldering
- Salină